FANDOM


Acest articol conține informații cu privire la un personaj din serialul HBO intitulat Urzeala tronurilor. Pentru cealaltă versiune a acestuia, vezi: Ramsay Bolton (carte).

Lord Ramsay Bolton, știut anterior drept Ramsay Snow, este un personaj prezent în sezoanele 3, 4, 5, 6, debutând astfel în episodul "Aripi negre, vorbe negre". Acesta a fost bastardul lui Roose Bolton, Lord de Dreadfort.

Biografie Edit

Ramsay, cunoscut sub numele de ”Bastardul lui Bolton”, este copilul din flori al lui Roose Bolton şi singurul său fiu. A rămas la Dreadfort când tatăl său a plecat spre sud ca să lupte în Războiul Celor Cinci Regi.[1]

Apariții Edit

Apariții în sezonul 3
Valar Dohaeris Aripi negre, vorbe negre Drumul Supliciului Acum rondul lui s-a încheiat Sărutul focului
Urcuşul Ursul şi frumoasa fecioară Fiii secunzi Ploile din Castamere Mama
Apariții în sezonul 4
Două săbii Leul și trandafirul Eliberatoarea Jurământul Primul pe numele său
Legile zeilor și oamenilor Mierla Muntele și Vipera Străjerii Copiii
Apariții în sezonul 5
Următoarele războaie Casa în alb și negru Înalta Vrabie Fiii Harpiei Omoară-l pe baiat
Neplecat, Neînfrant, Nesfărâmat Darul Sălașul Aspru Dansul Dragonilor Îndurarea Mamei
Apariții în sezonul 6
The Red Woman Home Oathbreaker Book of the Stranger The Door
Blood of My Blood The Broken Man No One Battle of the Bastards The Winds of Winter

Referințe Edit

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki